
Primăria municipiului Bălți, în colaborare cu Direcția Comerț și filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, anunță organizarea expo-târgului universal „Consum Expo”, ediția a XXXI-a, care se va desfășura în perioada 8 – 10 octombrie 2025, în Piața Vasile Alecsandri.
Evenimentul va reuni numeroși producători locali și naționali, oferind publicului o gamă largă de produse și servicii – de la bunuri de larg consum și articole de artizanat, până la produse alimentare și soluții moderne pentru gospodărie.
Expo-târgul „Consum Expo” reprezintă o platformă importantă pentru promovarea comerțului local și susținerea producătorilor autohtoni, contribuind totodată la dezvoltarea economică a municipiului Bălți.
Regimul de funcționare: 08:00 – 19:00
Primăria municipiului Bălți invită locuitorii să viziteze târgul și să se bucure de atmosfera de sărbătoare comercială din inima orașului!