La 13 noiembrie curent, s-a dat start Expo-Târgului „Toamna la Glodeni”, ediția a XIII-a, eveniment organizat de către Consiliului raional Glodeni în parteneriat cu Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie, precum și Primăria orașului Glodeni.
Vicepreședintele raionului Glodeni, Ion Cojocari, și-a exprimat aprecierea și recunoștința față de toți antreprenorii, care, în pofida timpului de afară, au răbdare și putere ca să participe la această activitate desfășurată la Glodeni, prezentându-și rodul muncii.
Menționăm că, în perioada 13-15 noiembrie 2024, în centrul orașului Glodeni, locuitorii și vizitatorii raionului au posibilitatea să achiziționeze produse direct de la producători și meșteșugari locali și regionali.