
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința fostei președinte a oficiului teritorial Călărași al unui fost partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei, precum și privarea de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare sau gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice și al entităților asociative cu scop politic, pe un termen de 4 ani.
Pedeapsa închisorii urmează a fi executată parțial, respectiv 2 ani cu executare în penitenciar, iar restul de 2 ani – suspendați condiționat, cu stabilirea unei perioade de probațiune de 2 ani.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatei a fost aplicată măsura preventivă -arestul preventiv.
De asemenea, din contul inculpatei a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 467 000 de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii. Sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatei a fost menținut.
Potrivit probatoriului administrat de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpata, activând în calitate de președintă a oficiului teritorial Călărași al fostului Partid Politic, cunoscând faptul că partidul era finanțat de un grup criminal organizat, împreună cu alți membri ai formațiunii, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale.
Astfel, inculpata ar fi acceptat, prin complicitate și în mod conștient, să primească mijloace bănești în sumă de aproximativ 467 000 de lei, provenite din activități ilegale și utilizate pentru finanțarea activităților partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, cu scopul de a influența procesele politice din Republica Moldova și de a obține puterea prin mijloace ilegale.
Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


















