Fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Iurie Țap, declară că în ultimii ani drumurile s-au schimbat esenţial, în special cele naţionale – „dar, spre regret, administrarea acestora lasă mult de dorit…”, adaugă ex-deputatul.
Cu mici excepţii, comunică Țap, suprafeţele de teren aferente drumurilor sunt într-o stare nesatisfăcătoare.
„Este şi cazul segmentului Sărăteni-Soroca, drum construit cu banii donaţi de SUA (133 mln. dolari SUA pentru 93 de km!). De altfel, unul dintre cele mai moderne pe care-l avem (inclusiv piste pentru pietoni/biciclişti, iluminat public, altele). Ruşinoasă este starea de lucruri în aria comunei Prodăneşti. În acest caz, autorităţile statului (Administraţia de Stat a Drumurilor) trebuie să conlucreze cu autorităţile locale, or, tabloul este unul degradant…”, declară ex-parlamentarul.
La fel, Țap spune că este un reproş şi actualei guvernări (ministrului de resort) – „pentru cositul buruienilor/spinilor nu se cer eforturi deosebite… Altfel spus, este necesar un management eficient al domeniului, mai simplu – spirit gospodăresc…”.
Doina Secrieru