Cadouri pentru elevi, program cultural-artistic patriotic, dar și focuri de artificii. Sunt câteva dintre activitățile care vor fi organizate mâine, în satul Aluatu din raionul Taraclia cu ocazia împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din anul 1918, informează PROVINCIAL.
Sărbătoarea va fi organizată de Asociația „UNIREA-ODIP”, condusă de Vlad Bilețchi, care este consilier local în satul Aluatu.
Astfel, toți elevii gimnaziului-grădiniță „Dimitrie Cantemir” vor primi în dar câte un hanorac personalizat, care va conține logo-ul instituției de învățământ și simboluri patriotice.
Totodată, cu sprijinul unei edituri din Chișinău, biblioteca școlii va fi îmbogățită cu o colecție de enciclopedii. Sărbătoarea va culmina cu un program cultural-artistic, dar și focuri de artificii în centrul localității.
„Este foarte important să promovăm valorile naționale românești nu doar în Chișinău sau în alte orașe mari, dar în localități, acolo unde oamenii au nevoie de informare corectă. Este pentru prima dată când în satul Aluatu se marchează Ziua Marii Uniri printr-o astfel de sărbătoare fastuoasă. Ne-am propus să ajungem la firul ierbii și să promovăm unirea de la om la om”, a declarat Bilețchi.
Evenimentul va începe mâine, la ora 14:00, în cadrul gimnaziului-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu.
Doina Secrieru