Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, organizează, în perioada lunilor octombrie-noiembrie 2021, o serie de evenimente în contextul celei de-a VII-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, informează PROVINCIAL
Evenimentele incluse pe agenda Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord se vor desfășura la Bălți, Fălești, Drochia și Călărășeuca (Ocnița), ținându-se cont de criza sanitară cauzată de pandemia de COVID-19. Cei aproximativ 100 de participanți vor fi anunțați în prealabil despre modalitatea de participare la fiecare eveniment în parte.
De menționat că ieri, la Bălți, a avut loc Lansarea Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a VII-a.
► FĂLEȘTI, 20 octombrie, ora 11.00 /Primăria or. Fălești/ – Inaugurarea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Fălești”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de ADR Nord.
► DROCHIA, 20 octombrie, ora 14.00 /Primăria or. Drochia/ – Inaugurarea proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de ADR Nord.
► BĂLȚI, 28 octombrie, ora 11.00 /restaurant „Vispas”/ – Masa rotundă cu donatorii în cadrul proiectului „Suport pentru Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord”, finanțat de Uniunea Europeană prin GIZ Moldova.
► BĂLȚI, 17 noiembrie, ora 10.00 /restaurant „President”/ – Evenimentul economic „Doing Business in Moldova”.
► BĂLȚI, 18 noiembrie /restaurant „Oscar”/ – Conferința Regională „Perspectivele politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova”.
► BĂLȚI, 23-25 noiembrie /locația va fi anunțată ulterior/ – Sesiuni de instruiri pentru raioanele Sângerei, Glodeni și Briceni în cadrul proiectului „Planificare SMART în domeniul managementului sectorului apei”, realizat de ADR Nord în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030″, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
► CĂLĂRĂȘEUCA (Ocnița), sfârșit de noiembrie /Mănăstirea Călărășeuca/ – Recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii turistice prin construcția drumului de acces către Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» din satul Călărășeuca”, finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și implementat de ADR Nord.
Dina Roșca