
Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a menționat tot efectivul de salvatori și pompieri, dar și polițiștii implicați în lichidarea consecințelor deflagrației produse într-o casă de locuit din orașul Sângerei.
Evenimentul a avut loc ieri, în incinta Consiliului raional din Sângerei.
32 de angajați IGSU și cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție au fost apreciați pentru inițiativă executorie, bărbăție și procedeu tactic adecvat, manifestat la lichidarea consecințelor exploziei, fapt ce a condus la salvarea și recuperarea a doi sinistrați. Pompierilor li s-a înmânat Insigna „Salvator Eminent”, Medalia Pentru Vitejie în Situații Excepționale, dar și Distincția Crucea pentru Merit a IGSU Clasa II. Conducerea IGSU a înmânat Medalia Solidaritate în Situații Excepționale, polițiștilor care au intervenit alături salvatori la recuperarea victimelor, dar și unei persoane civile care a depus eforturi colosale pentru recuperarea sinistraților.
Amintim că deflagrația a avut loc într-o casă de locuit din orașul Sângerei în seara zilei de 26 ianuarie 2021. În timp operativ angajații IGSU au efectuat lucrări de deblocare, reușind să salveze două persoane.