
Astăzi, 17 aprilie 2025, elevii din clasele IX–XII au participat la concursul EuroQuiz. Liceul Teoretic „G. Coșbuc” din Bălți a găzduit etapa municipală a concursului EuroQuiz, organizat de Biroul pentru integrare europeană și Ministerul Educației și Cercetării. Acest eveniment a fost deschis de către reprezentantul Guvernului Vladimir Rusu.
16 echipe formate din elevi pasionați de istorie, geografie și tot ce ține de Uniunea Europeană s-au înscris în concurs, pregătite să demonstreze cât de bine cunosc valorile și instituțiile europene.
Concursul are două etape:
- Etapa raională – pe 17 aprilie, aici, la „Coșbuc”;
- Etapa națională – pe 7 mai, unde vor merge echipele câștigătoare din fiecare raion.
Înainte de competiție, între 24 și 28 martie, elevii și profesorii au participat la sesiuni de informare, ca să fie bine pregătiți pentru provocările quiz-ului.
Ce pot câștiga participanții? Pe lângă experiență, distracție și spirit de echipă, echipele care ajung în top 3 la nivel național vor primi diplome, trofee și cărți. Iar echipa de pe locul I va merge într-o excursie la Bruxelles, în inima Europei!