Dacă ești locuitor al orașului Ialoveni sau al satului Budești din municipiul Chișinău și ai deja 18 ani împliniți, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, te invită să schimbi ceva în comunitatea ta. Tu decizi cum Primăria Ialoveni și Primăria Budești vor cheltui 10 000 euro pentru cetățeni, informează Provincial.
Pentru asta, accesează paginile http://bugetareparticipativa.viitorul.org/budesti/ http://bugetareparticipativa.viitorul.org/ialoveni, completează formularul (pentru orașul Ialoveni) (pentru satul Budești) până la 30 august și transmite-l online. Formularul poate fi solicitat de la Coordonatorul local sau descărcat de pe pagina web. Documentul completat poate fi depus și pe adresa primaria.ial@mail.md/ budesti@gmail.com.
Astfel, din bugetul participativ vor fi finanţate propunerile care se încadrează în următoarele domenii de competență ale administrației publice locale:
• Mobilitate urbană
• Infrastructura socială
• Cultură (street art, valorificarea patrimoniului cultural din localitate etc.)
• Alei, trotuare și zone pietonale
• Amenajarea și reabilitarea spațiilor verzi
• Amenajarea spațiilor publice (mobilier urban etc.)
• Locuri și terenuri de joacă pentru copii
• Educație, tineret și sport (terenuri sportive în cartiere etc.)
• Smart City (aplicații IT pentru servicii publice, energie regenerabilă etc.)
Proiectele ce urmează a fi implementate în orașul Ialoveni și satul Budești vor fi analizate de grupurile de lucru al bugetării participative în cadrul administraţiei publice locale din localitățile respective și alese prin votul cetățenilor în luna octombrie curent. Proiectele selectate în cadrul procesului de bugetare participativă urmează să fie realizate până în luna mai 2020.
Mai multe informații găsiți în următoarele materiale informative: Tu decizi pentru Ialoveni!, Tu decizi pentru Budești!
Proiectul „Bugetare participativă – instrument eficient pentru participarea cetățenească în Moldova” este sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul”, Primăria orașului Ialoveni și Primăria satului Budești.
Dina Roșca