Spitalul Raional Nisporeni reduce cu până la 45% pe timp de iarnă și cca 80% în lunile de vară din costurile pentru energie electrică datorită unui sistem fotovoltaic propriu. Proiectul a câștigat premiul pentru „Cel mai bun proiect în domeniul energiei electrice regenerabile în clădirile publice” la competiția „Moldova Eco Energetică 2024”.
Cele 242 de panouri solare, instalate pe clădirea centrală, asigură economii semnificative la factura de energie electrică, care sunt redirecționate către alte modernizări. Implementarea sistemului a fost posibilă datorită proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD și finanțat de Uniunea Europeană.
„Este o eficiență foarte mare din ceea ce am observat noi. În lunile de vară, economia la factura electrică este de 80%, iar în lunile de iarnă 43-45%,” a explicat Nadejda Ulinici, directoarea instituției.
Sistemul fotovoltaic asigură consumul de energie electrică pentru echipamentele critice ale spitalului. „Cel mai mult consumă la noi generatorul de oxigen – în jur de 30 kWh. Aparatul de distrugere a deșeurilor medicale consumă tot în jur de 30 kWh. Blocul alimentar, cazangeria iarna, pompele și roentgenul contribuie, de asemenea, la consumul total,” a precizat Anatol Tulbure, șeful de gospodărie al spitalului. „Pe timpul verii, în zilele însorite, panourile produc între 800 și 900 kWh pe zi. Iarna, în funcție de soare, producția variază între 100 și 300 kWh pe zi”, a adăugat acesta.
Facturile spitalului au scăzut semnificativ odată cu instalarea panourilor fotovoltaice. „Până la utilizarea stației, aveam la factură și 110.000–150.000 de lei pe lună. După instalarea panourilor, am ajuns să plătim 10.000, 20.000 sau 35.000 de lei, în funcție de sezon și consum,” a explicat Nadejda Ulinici.
Economiile generate permit renovarea spațiilor și achiziția de echipamente eficiente energetic. „Blocul alimentar se renovează. Se schimbă utilajul, iar în locul plitelor electrice vechi vor fi instalate plite cu inducție, care consumă mai puțină energie,” a adăugat Anatol Tulbure.
Spitalul Raional Nisporeni demonstrează cum investițiile în energie regenerabilă pot transforma instituțiile publice, oferind economii majore și contribuind la un mediu mai sustenabil. „Suntem mulțumiți – eficiență este, economii la factură noi avem foarte mari,” a concluzionat directorul spitalului.
Acest exemplu de succes arată cum tehnologia inovatoare și susținerea proiectelor sustenabile pot aduce beneficii tangibile comunității și sectorului public din Republica Moldova.