
Elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale vor putea obține nota „10”, din oficiu la proba de Limba și literatura română din cadrul examenului național de bacalaureat. De această facilitate vor beneficia tinerii care vor promova un examen de certificare a competențelor de comunicare în limba română la nivelul B2 sau superior. Măsura a fost anunțată astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizate de Ministerul Educației și Cercetării, după aprobarea deciziilor de către Comisia Națională de Examene.
„Am decis să venim cu această facilitate, deoarece cunoașterea limbii române la un nivel avansat este foarte importantă. Pentru coeziunea socială este necesar să avem o societate în care cetățenii se înțeleg reciproc și au un nivel înalt de cunoaștere a limbii române. Respectiv, școala are misiunea foarte importantă de a oferi acest nivel de competență lingvistică”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Examenul de certificare a competențelor de comunicare în limba română va include patru probe: audiere, citire, scriere și vorbire. Proba scrisă va dura 90 de minute și va consta în ascultarea unei înregistrări audio, citirea unui text complex și redactarea unor texte scrise, precum scrisori, comentarii, analize sau eseuri.
Proba orală se va desfășura în aceeași zi, după o pauză de 30 de minute, va dura până la 20 de minute și se va evalua în fața Comisiei de examinare conform grilei aprobate de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE). Rezultatele vor fi comunicate în termen de 72 de ore, iar certificatul de competență va fi eliberat în maximum 10 zile lucrătoare.
Directoarea ANCE Lilia Ivanov a subliniat: „Am adaptat metodologia astfel încât evaluarea să fie transparentă, sigură și corectă pentru toți candidații, iar elevii care dețin competențe certificate să poată beneficia de recunoașterea pe care o merită”.
Tot în cadrul conferinței, MEC a prezentat modificările la Regulamentul de organizare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Astfel, la decizia Comisiilor Raionale/Municipale de Examene, elevii vor susține probele în centre de examene organizate la nivel raional. Ca și anul trecut, probele de examen în clasa IX vor fi monitorizate extern, iar testele vor fi evaluate centralizat, la Chișinău. Elevii vor avea trei șanse de a susține examenele de absolvire a gimnaziului.
În același context, ministerul va asigura organizarea lecțiilor remediale la limba română pentru elevii din școlile cu predare în limbile minorităților naționale, în instituțiile unde se înregistrează rezultate slabe la examenul de absolvire a gimnaziului. Reamintim că, anul trecut, la prima ediție a programului remedial finanțat de la bugetul de stat, sprijinul a fost oferit elevilor care aveau nevoie de pregătire suplimentară pentru examenul la matematică.
O altă premieră prezentată în cadrul conferinței de presă ține de testarea competențelor digitale, organizată în premieră pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a. Peste 3.200 de elevi s-au înscris pentru a participa la testare – 2.200 din clasa a IX-a și 1.000 din clasa a XII-a.



















