După ce în această vară au reparat școala din satul Aluatu, raionul Taraclia, unioniștii de la Asociația „UNIREA-ODIP” le-au adus astăzi copiilor din instituția de învățământ un microbuz plin cu haine, cărți și jucării, informează Provincial.
Darurile au putut fi procurate datorită sprijinului financiar al diasporei unioniste stabilite cu traiul în Italia.
Potrivit președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, elevii din gimnaziu au primit sute de cărți în limba română, zeci de cutii cu haine și jucării. „Investițiile în satul Aluatu nu contenesc să vină. Pe lângă faptul că acum micuții studiază în condiții moderne, le-am adus o mulțime de daruri. Este important să investim în educație, pentru că viitorul nostru depinde de acești copilași”, a declarat Bilețchi.
Tot astăzi, datorită colaborării cu Asociația „UNIREA-ODIP”, un agent economic din România, originar din Republica Moldova, a venit cu o donație. Acesta a dăruit școlii o instalație wifi, pentru ca elevii să se bucure de internet pentru studii.
„Iubesc Republica Moldova, iubesc oamenii de aici și mă bucur să contribui la o mai bună educație pentru copiii din Taraclia. Consider că este important ca România să fie tot mai prezentă în Republica Moldova prin investiții în toate domeniile strategice. Doar așa facem unirea”, a declarat Veaceslav Samburski, agentul economic din România.
Amintim că în vara acestui an, unioniștii au renovat gimnaziul-grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia. Până atunci, școala era într-o stare deplorabilă.
Dina Roșca