Deputata Larisa Novac, membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, a avut, la 29 decembrie curent, o întâlnire cu un grup de elevi ai claselor a VII-IX de la Gimnaziul din satul Cașunca, raionul Florești. Tema discuțiilor a fost implicarea tinerilor în procesul decizional la nivel local și național.
Tinerii, membri ai Consiliului de elevi, au fost invitați să-și împărtășească experiența de implicare în procesul de luare a deciziilor la nivelul comunității lor. Astfel, un exemplu de succes privind participarea în viața comunitară a fost proiectul ”Viteza costă” realizat cu sprijinul autorităților publice locale în scopul prevenirii accidentelor rutiere în localitate. Alte acțiuni care demonstrează activismul civic al elevilor din Cașunca sunt promovarea măsurilor de prevenire a infecției Covid-19, facilitarea învățământului online, desfășurarea numeroaselor concursuri de creație, etc.
Elevii au fost îndemnați să profite plenar din oportunitățile oferite în cadrul parteneriatelor Consiliului de elevi cu administrațiile locale la nivel de primărie sau Consiliu raional, dar și cu autoritățile centrale.
”Tinerii trebuie să fie activi și să vină cu inițiative la nivel local și național. Ei sunt cei care aduc schimbarea – acum în calitate de membri ai Consiliilor de elevi, iar mâine – poate, în calitate de deputați”, a încurajat Larisa Novac elevii de la Gimnaziul Cașunca.
Aflați la Parlament, tinerii au vizitat sala ședințelor în plen și au fost informați despre procesul legislativ, inclusiv despre împuternicirea primordială a Parlamentului – cea de adoptare a legilor.