Parlamentul găzduiește o expoziție de desene și eseuri ale unor elevi din țară, menită să promoveze educația incluzivă, să combată discriminarea și să încurajeze persoanele dezavantajate.
Expoziția prezintă 6 dintre cele mai reprezentative lucrări din cele 100, elaborate de către copii din școlile din țara noastră în cadrul campaniei naționale „Învățăm împreună”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova. Exponatele aparțin elevelor Andreea-Gabriela Voroniuc, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Miguel de Cervantes” din municipiul Chișinău; Cristina Munteanu, clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Cimișlia; Elena Luchian, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” din muncipiul Ungheni; Victoria Postu, clasa a IX-a, Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din orașul Nisporeni; Andreea Butnaru, clasa a VII-a, Gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Nisporeni; Victoria Burduja, clasa a VII-a, Gimnaziul „Ion Sîrbu” din satul Mașcăuți, raionul Criuleni.
Prin lucrările lor, copiii transmit mesaje incluzive întregii societăți, cu scopul de a promova diversitatea, incluziunea, toleranța, empatia și dreptul fiecărui copil, indiferent de statut, etnie, limbă vorbită, dizabilitate, de a fi inclus în societate și școală. „Cred cu tărie că educația incluzivă este esențială pentru a construi o societate mai justă și mai echitabilă, unde toți oamenii au șanse egale de a reuși”, menționează, în lucrarea sa, Victoria Postu. Eleva mai afirmă că școala sa este un model de urmat pentru alte instituții de învățământ, demonstrând că educația de calitate poate fi accesibilă tuturor copiilor, indiferent de circumstanțe.
De menționat că Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova au lansat această campanie în perioada aprilie-mai 2024, atunci când a fost desfășurată „Luna incluziunii”, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra dreptului fiecărui copil de a avea acces la educație și la schimbarea atitudinii societății față de copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale.