S-au spus multe despre situația actuală a economiei moldovenești, precum și despre motivele ce au condus la faptul că menținerea ratelor actuale de creștere a PIB-ului aproape de zero nu vor permite țării să facă un salt calitativ în dezvoltarea sa. Prin urmare, voi schița pe scurt și în esență principalele, în opinia mea, probleme și, cel mai important, modalitățile de a le depăși.
Așadar, prima problemă este cea demografică: scăderea continuă a numărului de rezidenți ai Republicii Moldova îngustează în mod obiectiv cererea internă (sunt mai puțini cumpărători) și impune economia să caute puncte de creștere în afară (adică să dezvolte exporturile). Acest lucru duce la o concluzie cheie – piețele pentru produsele noastre sunt de o importanță vitală și avem nevoie de ele, indiferent de geografie. Mai mult, este important să se țină cont de o regulă simplă: schimbarea locurilor termenilor nu schimbă suma. Deocamdată, exact asta trebuie să afirmăm: reorientarea fluxurilor de export de la Est la Vest nu a dus la o creștere semnificativă a veniturilor. În linii mari, „am rămas cu ale noastre”. Și aceasta e o problemă, pentru că economia moldovenească se confruntă cu un deficit uriaș de capital necesar pentru modernizarea economiei interne – pentru a asigura producția competitivă, a dezvolta noi industrii și servicii, adică pentru a crea valoare adăugată ridicată.
Lipsa de capital are un indicator perfect măsurabil. Astfel, conform estimărilor grupului de lucru al ONU, productivitatea muncii în Moldova este de două ori mai mică decât media în UE. Înseamnă aceasta că concetățenii noștri lucrează mai rău sau sunt mai leneși decât europeanul obișnuit? Desigur că nu! Atunci de ce se întâmplă asta? Din cauza unei banale lipse de capital: un antreprenor european are acces la finanțare ieftină și cumpără un stivuitor, cu care doi muncitori încarcă un camion cu mărfuri, iar într-o situație similară în Moldova, 5-6 persoane sunt angajate la încărcare manuală. Drept urmare, productivitatea muncii în Moldova este mai scăzută, iar fondul de salarii a 2 muncitori europeni în țara noastră este împărțit între 5-6 persoane.
Până la urmă, ce avem? Vorbind în cifre exacte, volumul veniturilor interne și externe nu permite alocarea de fonduri suficiente pentru investiții de capital. De exemplu, în 2022, formarea brută de capital – aceasta este creșterea activelor nefinanciare care sunt utilizate mult timp în procesul de producție – a scăzut cu 6,8%, în 2023 – cu 1,3%.
Tot în 2023, potrivit datelor preliminare ale Biroului de Statistică, investițiile în active pe termen lung s-au ridicat la 32,2 miliarde de lei, adică cu 1,0% (în prețuri comparabile) mai puțin decât în 2022, din care investițiile în active corporale s-au ridicat la 31,1 miliarde de lei (mai puțin cu 1,7%). În același timp, dacă te uiți la graficul care ilustrează cererea de împrumuturi pe termen mediu și lung, devine extrem de clar cu ce deficit de resurse financiare se confruntă cetățenii și companiile moldovenești. E colosal!
Exact aceeași definiție se aplică și profiturilor pe care băncile le fac jucând pe dorința firească a companiilor autohtone de a obține resursele atât de necesare pentru dezvoltare. În 2022, băncile au câștigat 3,6 miliarde de lei, cu 56% mai mult decât cu un an în urmă, în 2023, profiturile lor s-au majorat la 4,1 miliarde de lei. În acest context merită subliniat următorul fapt: aceste sume sunt semnificativ mai mari decât subvențiile pe care statul le aloca fermierilor.
De asemenea, este important să acordăm atenție unei tendințe care este neplăcută pentru orice afacere, cu excepția celor bancare: rata medie a dobânzii la creditele noi emise în moneda națională în 2022 a fost de 11,73% pe an, în timp ce rata medie a dobânzii la depozitele noi atrase a fost de 10,61% pe an, adică MARJA a constituit 1,12 puncte procentuale, în 2023 – 12,15%, respectiv 6,90%, marja este deja de 5,25 puncte procentuale. Într-un an, profitabilitatea acestui indicator a crescut de aproape cinci ori, dar acest lucru nu s-a expus în niciun fel asupra disponibilităţii bancherilor de a atenua condițiile de refinanțare pentru producătorii agricoli care se aflau într-o situație dificilă.
Aici ajungem la cel mai vulnerabil călcâi al lui Ahile când vorbim de economia moldovenească – ponderea sectorului financiar a luat forme hipertrofiate. În loc de scopul lor principal – redistribuirea efectivă a capitalului, băncile s-au transformat într-un aspirator pentru a-l pompa din economia națională, care şi aşa e fragilă. Iar sarcina imediată a statului este necesitatea de a reglementa relațiile în acest domeniu pentru a asigura accesul afacerilor la resurse de credit în condiții adecvate, dar nu înrobitoare. Una dintre opțiuni ar putea fi crearea unui Fond de Dezvoltare, care să se ocupe de finanțarea proiectelor industriilor promițătoare sau strategice. Căutarea resurselor pentru a-l completa ar trebui să fie o preocupare a miniștrilor relevanți, de exemplu, ai economiei, și nu ceea ce fac ei astăzi – mai întâi se laudă cu sosirea Revolut, iar un an mai târziu justifică de ce acesta – în esență un sistem îmbunătățit de transfer de bani – a plecat din Moldova. Este posibil de găsit resurse pentru un astfel de Fond: în fiecare an țara obţine miliarde sub formă de granturi și împrumuturi pentru reforme adesea nejustificate din punct de vedere financiar. Dar aceste sume ar putea fi folosite pentru a crea mai mulți bani prin producție.
Pe scurt, putem face următoarele concluzii: Moldova are nevoie de piețe de desfacere mari şi stabile, accesul la care nu poate fi asigurat doar prin eforturile individuale ale companiilor. Acest lucru e posibil doar prin acorduri politice la cel mai înalt nivel. Pentru a face acest lucru, trebuie să fii capabil să negociezi, punând interesele naționale pe primul plan, dar nu dorințele persistente ale partenerilor tăi.
În al doilea rând, este necesar să se creeze reguli clare și stabile pe piața de capital pentru a asigura fluxul de resurse disponibile în sectoarele reale ale economiei. Ambii acești factori trebuie să funcționeze sincron, pentru că ce rost au noile piețe, dacă produsele fabricate în Moldova nu sunt competitive ca preț?
Rezolvarea acestor două probleme – piețele de desfacere și deficitul de capital – va presupune automat modernizarea producției, deoarece antreprenorii moldoveni sunt foarte buni la matematică și înțeleg că tehnologiile moderne înseamnă o creștere a productivității muncii.
La rândul său, o creștere a producției raportată la un lucrător înseamnă o creștere a venitului acestuia din urmă și, prin urmare, a capacității pieței interne, ca să nu mai vorbim de defalcările fiscale și veniturile bugetare aferente.
Toate cele menţionate mai sus demult sunt justificate teoretic, iar în Moldova sunt oameni care, fără să se laude cu diplome, cunosc și pot pune în practică aceste și alte idei. Iar acest lucru se va întâmpla atunci când oficialii guvernamentali nu vor căuta scuze, ci vor face munca pentru care primesc salariu.
