La 24 iunie curent, echipa mobilă a Biroului Comun de Informații și Servicii s-a deplasat în primăria comunei Hănăsenii Noi.
La ședința de lucru au participat: președintele raionului Leova, Nicolae Popa, Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Canațui, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dumitru Baba, șefii serviciilor desconcentrate și descentralizate din raion.
Primarul comunei Hănăsenii Noi, Iurie Lungu a început ședința cu un comunicat despre realizările obținute și despre proiectele în derulare care urmează să fie realizate, demonstrând un înalt simț gospodăresc.
Cetățenii au primit informații și consultații în diferite domenii:
- Cu privire la persoanele cu dizabilități rămase fără îngrijirea părintească;
- Cu privire la măsurile legale ce trebuie întreprinse privind proprietatea publică;
- Cu privire la Reforma Teritorial-Administrativă și anume despre amalgamarea voluntară a primăriilor;
- Cu privire la rezultatele recensământului populației din a. 2024;
- Cu privire la stoparea lucrărilor drumului național R34.
Următoarea deplasare a echipei mobile a Biroului Comun de Informații și Servicii va avea loc în incinta primăriei comunei Cazangic.