Echipa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a clasat pe locul II în cadrul Concursului național militar-sportiv „Scutul Tinerilor Patrioți”, ediția a IX-a consacrat memoriei colaboratorilor structurilor de forță (MAI, MA, MJ și SIS) căzuți la datorie. Competițiile au avut loc pe 7 octombrie 2023 în municipal Bălți, fiind organizate de Uniunea Națională a Veteranilor războiului pentru Independența Republicii Moldova.
La eveniment a participat secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, reprezentanții subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării, Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova, dar și echipe din România și Ucraina.
În cadrul competițiilor au concurat 25 de echipe formate din reprezentanți ai structurilor de forță, recruți, dar și veterani din mai multe raioane ale țării. Astfel, participanții au demonstrat potențialul și abilitățile sportive la mai multe probe, printre care ștafeta atletică, tragerea la țintă, tragerea otgonului, tracțiuni la bara fixă, ridicarea greutăților, dar și armrestling.
După finalizarea întrecerilor, echipele învingătoare au fost menționate cu diplome și medalii.
Astfel de competiții se organizează tradițional în fiecare an și au drept scop comemorarea colaboratorilor structurilor de forță căzuți la datorie, promovarea patriotismului, valorilor, spiritului de echipă, dar și fortificarea abilităților fizice și sportive în rândul tinerilor și angajaților structurilor de forță.