După 20 de ani de provocări pentru a asigura elevii cu încălzire, Liceul Teoretic din comuna Grătiești va fi conectat la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Un contract de parteneriat în acest sens a fost semnat de către Termoelectrica S.A. și administrația IPLT ,,Grătiești,,.
Prin urmare, fiind un proiect de responsabilitate socială, Termoelectrica S.A. și-a mobilizat forțele pentru executarea lucrărilor de conectare a edificiului în cel mai scurt timp la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET), astfel încât instituția de învățământ să fie asigurată cu energie termică în următorul sezon rece.
Contractul de parteneriat presupune executarea lucrărilor ce țin de proiectarea, achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a rețelelor termice exterioare și a echipamentului termotehnic de către Termoelectrica, iar IPLT ,,Grătiești,, urmează să asigure funcționalitatea sistemului interior de distribuție a energiei termice și instalarea contorului de evidență a energiei termice.
Potrivit directorului general interimar Termoelectrica S.A., Vasile LEU, conectarea noilor edificii la SACET este una dintre politicile de dezvoltare ale întreprinderii pentru termen scurt, mediu și lung: “Fiind vorba de conectarea unui edificiu public, care găzduiește copiii – responsabilitatea este și mai mare, ceea ce înseamnă că furnizorul de energie termică va depune tot efortul pentru a asigura Liceul Teoretic din Grătiești cu servicii de termoficare durabile, eficiente energetic, în regim non stop ”