“Vom avea o nouă fabrică de covoare la Ungheni. Este vorba de investiții de peste 35 milioane euro.” Despre aceasta a anunțat Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Compania moldo-belgiană-olandeză “Euro Carpet” își extinde activitatea în Moldova, creând cel puțin 250 noi locuri de muncă. În prezent, compania exportă 85% din ceea ce produce, principalele destinații fiind UE și SUA.
„Scopul nostru e să ajutăm fiecare investitor, local sau străin, să depășească orice barieră birocratică, să creeze locuri de muncă și să-și dezvolte afacerea,” spune Dumitru Alaiba.