Drumul regional care traversează satul Puhoi va fi parțial reparat cu un strat asfaltic. Astfel, la 30 iunie curent, Petru Frunze, împreună cu specialistul de la Administrarea de Stat a Drumurilor, cu primarul satului Puhoi și antreprenorul au stabilit să fie începute de astăzi lucrările de construcție, informează PROVINCIAL.
„Va fi aplicat un strat asfaltic pe o suprafață de 5300 m2 iar în regiunea centrului localității unde au fost facute lucrări de gazificare prin anul 2004 vor fi efectuate lucrări de decapare a stratului, compactarea cu un strat de pietriș, și aplicarea a stratului de rezistența și asfalt”, spune deputatul Petru Frunze.
Potrivit spuselor sale, în anul 2015, având susținerea lui Anatolie Dimitriu, ex-președinte al raionului Ialoveni, a fost aplicat un strat asfaltic pe drumul regional în sectorul centru- stadion.
„De atunci nici o guvernare nu a dorit să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de circulație pe acest drum regional care face acces la zeci de localități din raionul Căușeni și 3 localități din raionul Ialoveni. Pentru anul viitor sperăm că vom identifica resurse financiare pentru a fi asfaltat tot sectorul de drum. Lucrurile bune pentru oameni vor continua”, adaugă Petru Frunze.
Cristina Pendea