Ieri, la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost semnat contractul de executare a lucrărilor, de către reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor și cei ai companiei ONUR.
„Știu că este așteptat încă din 2014. Am promis că îl vom duce la bun sfârșit. Acest segment, de 37 de kilometri, este un drum de importanță republicană, care traversează 8 localități: or. Hîncești, s. Anini, s. Rusca, s. Lăpușna, s. Pervomaiscoe, s. Strîmbeni, s. Onești, s. Sofia și de care vor beneficia peste 21.000 de cetățeni”, a menționat ministrul Andrei Spînu.
Potrivit documentului, lucrările de reabilitare a sectorului de drum cu o lungime de 37,2 km, includ reparația și supralărgirea carosabilului existent, construirea unui nou carosabil și finalizarea lucrărilor de construcție/reabilitare a trei poduri. De asemenea, va fi instalat un sistem automat la trecerile de pietoni cu semafoare și iluminat exterior cu panouri solare, vor fi construite stațiile de autobuz cu toate lucrările auxiliare etc.
Reabilitarea drumului R33 Lăpușna-Hâncești face parte din Proiectul „Reabilitarea drumurilor în Moldova IV” și are o valoare de 38,7 de milioane de euro, bani oferiți de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.