
O tentativă de introducere a substanțelor narcotice în sistemul penitenciar a fost contracarată cu succes. Acțiunea a fost posibilă datorită informațiilor operative oferite de angajații Penitenciarului nr. 11-Bălți, în baza cărora ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut o avocată, în timp ce transmitea droguri clientului său, aflat în Penitenciar.
Femeia de 54 de ani, a fost prinsă chiar în sala de întrevederi cu clientul său, un bărbat de 34 de ani aflat în detenție. În timpul controlului, asupra deținutului a fost găsită o seringă din plastic ce conținea 43 de jumătăți de pastile albe, inscripționate „B8”, despre care se presupune că ar fi substanțe psihotrope de tip Subutex.
Ulterior, în celula deținutului, au fost depistate și ridicate un telefon mobil și mai multe cartele SIM, iar la domiciliul avocatei- un dispozitiv pentru consum de droguri, cartele SIM, stickuri de memorie.
Avocata a fost reținută pentru 72 de ore și este cercetată penal pentru circulația ilegală a drogurilor. Conform legislației în vigoare, fapta constituie o infracțiune gravă și se pedepsește cu închisoare.
Administrația Națională a Penitenciarelor apreciază profesionalismul angajaților săi și colaborarea eficientă cu celelalte instituții de ocrotire a normelor de drept, manifestând în continuare toleranță zero față de orice încălcare a legii.