Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD în comun cu Procuratura raionului Ocnița documentează doi conaționali, fiind suspectați de organizarea trecerii ilegale din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova pentru șase cetățeni ucraineni. Pentru serviciile prestate, străinii au achitat fiecare câte o sumă de 5000 dolari americani.
Cei doi bănuiți aveau întocmit un plan, unde fiecare își cunoștea rolul și activitatea infracțională, care consta în preluarea și cazarea ucrainenilor, ulterior transportarea acestora cu scopul părăsirii teritoriului R. Moldova.
În urma unor percheziții în raionul Ocnița, la domiciliile organizatorilor au fost depistate și ridicate două mijloace de transport, utilizate în transportarea cetățenilor ucraineni, dar și alte obiecte ce ar servi ca probe în cadrul cauzei penale.
În continuare sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în acțiunea ilegală.