În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– o persoană a încălcat regimul punctelor de trecere;
– o persoană a prezentat pentru autovehicul document falsificat;
– doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul R.Moldova;
– un caz de încălcare a regulilor de exploatare a vehiculelor;
– un caz de transportare ilegală a bunurilor prin punctele de trecere;
– două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute la frontieră, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
La opt cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federația Rusă, iar alți patru conaționali nu au avut acces în Uniunea Europeană. Din Rusia și UE au fost deportați câte doi moldoveni.
Conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 37 489 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 10 385 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Elena Ivanov