Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde, astăzi, 2 august, o vizită de lucru în raionul Telenești. Șeful Executivului va discuta cu cetățenii și va avea o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate.
Programul va continua la Casa de Cultură din satul Inești, dotată prin intermediul Programului Satul European Expres, unde premierul se va întâlni cu membrii Ansamblului „Frunza Nucului”.
Ulterior, prim-ministrul se va deplasa în satul Ratuș, unde va merge la compania specializată în producerea asfaltului, și la Sărătenii Noi, unde va vizita Casa de Cultură, renovată prin programul guvernamental „Satul European”.
Vizita se va încheia în localitatea Zahareuca, la pensiunea „Trei păstori” – o afacere de familie, dezvoltată inclusiv prin accesarea de subvenții din partea statului.