Doi șefi de secție din cadrul Spitalului raional Ialoveni au fost documentați de CNA și procurorii anticorupție într-o cauză penală de corupere pasivă, în care aceștia sunt bănuiți de perceperea mijloacelor financiare ilicite în zeci de episoade. Este vorba despre perceperea unor sume de bani de la pacienți care nu erau reflectate în contabilitatea instituției.
Într-un caz, unul dintre bănuiți este cercetat în pretinderea și acceptarea sistematică a mijloacelor necuvenite de la pacienți pentru urgentarea procesului de efectuare a examenelor medicale, în afara programărilor. Pentru aceste servicii, pacienții achitau sume cuprinse între 200 și 3600 de lei per investigație.
Din materialele acumulate în privința altui bănuit rezultă pretinderea și acceptarea sistematică a mitei pentru urgentarea investigațiilor imagistice și radiologice, sumele neînregistrate în contabilitatea instituției variind între 150 și 550 de lei per pacient.
Pentru fortificarea probatoriului, au fost autorizate percheziții la birourile de serviciu, domiciliile și automobilele bănuiților. În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate, au fost ridicate sume de bani, în lei și diferită valută, precum și unele registre de evidență relevante anchetei.
Ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.