La 20 martie, în urma transmiterii unei tranșe de mijloace bănești estorcate în sumă de 500 euro, au fost reținuți în flagrant doi suspecți, în vârstă de 37 și 35 ani, ambii locuitori orașului Vulcănești.
În cadrul urmăririi penale, a fost constatat că începând cu luna ianuarie 2019, suspectul a stabilit o legătură virtuală cu victima prin intermediul rețelelor sociale, iar în urma schimbului de mesaje, bănuitul a obținut încrederea femeii. Prin diverse metode de convingere, suspectul a determinat victima să-i transmită imagini personale cu caracter intim. Ulterior, suspectul a început să șantajeze victima, sub amenințarea postării pe rețelele de socializare a imaginilor obținute, solicitându-i transmiterea sumei de 5 500 euro și 1000 de dolari.
În scopul identificării tuturor participanților la comiterea infracțiunii, o parte din mijloace financiare a fost transmisă sub controlul organelor de drept, urmare cărui fapt s-a stabilit că ele erau primite în mun. Cahul de către o femeie, complice la comiterea infracțiunii.
În urma reținerii și efectuării perchezițiilor corporale și a automobilului, asupra suspecților au fost depistate mijloacele financiare estorcate, precum și telefonul mobil utilizat la estorcare.
Bănuiții au fost reținut pentru 72 ore. Suspecții riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 13 ani.
Dina Roșca