Doi bărbați de 33 și 47 de ani, originari din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, au fost reținut fiind suspectați de comiterea unui furt din domiciliu.
În cadrul acțiunilor de investigație polițiștii din Drochia au stabilit că suspecții au pătruns in casa unui bărbat de 82 de ani din satul Zgurița, raionul Drochia, de unde în mod tainic au sustras mijloace financiare în sumă de 114000 lei.
Bărbații sunt reținuți pentru 72 de ore, aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind cercetați penal anterior pentru comiterea infracțiunilor analogice.
Polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru documentarea și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de până la 4 ani.