Doi bărbați de 23 și 47 de ani, originari din raioanele Căușeni și Hîncești, au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați de comiterea mai multor furturi din case.
Suspecții ar fi pătruns în zece locuințe din Sîngera pe parcursul a trei luni ale anului curent. Aceștia acționau după ce se asigurau că proprietarii lipsesc, apoi prin forțarea geamurilor și a ușilor, intrau și sustrăgeau bunuri și bani.
Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie 150 000 de lei. Bunurile urmează a fi recuperate și returnate victimelor.
Bărbații, anterior judecați pentru escrocherii și tâlhării, au fost plasați în arest pentru 30 de zile.
Potrivit legii, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 ore sau cu închisoare de până la 4 ani.
Activitatea infracțională a bănuiților a fost documentată și demascată de ofițerii Inspectoratului de Poliție Botanica și cei de la Direcția de Poliție a mun. Chișinău și Anenii Noi.