Doi bărbați de 43 de ani și o femeie de 44 de ani, originari din Durlești și regiunea transnistreană, sunt cercetați penal fiind suspectați de furt în proporții deosebit de mari.
În timpul nopții, bănuiții ar fi pătruns prin acces liber pe teritoriul unui șantier de construcții din Durlești, de unde au sustras 70 de popi telescopici în valoare totală de aproximativ 38 500 de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspecții au fost identificați, iar bunurile au fost ridicate și întoarse victimei.
Anterior persoanele au fost judecate pentru infracțiuni similare.
În acest caz a fost pornită o cauză penală pentru furt.
Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă amendă de la 32 500 la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.