Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigație, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cercetează faptele ilegale a doi bărbați care asigurau schimbul valutar, fără eliberarea bonurilor fiscale, a unor sume impunătoare de bani proveniți din contrabandă cu produse cerealiere.
Schimbul valutar improvizat era localizat într-un apartament din Bălți, cu acceptarea doar a clienților fideli sau a celor prezentați prin recomandare. Majoritatea acestor clienți sunt fondatori și administratori de companii, iar banii convertiți provin din acțiuni de scoatere din țară, prin contrabandă, a produselor cerealiere în România și Ucraina, fără plata impozitelor obligatorii.
Urmare a documentării activității acestora, începând din noiembrie 2021, oamenii legii au desfășurat percheziții și au ridicat mijloace bănești (valută națională și valută străină) în valoare de aproximativ două milioane de lei.
Investigațiile penale continuă, iar în acest stadiu, cei vizați beneficiază de prezumpția nevinovăției.