
Procuratura Bălți, Oficiul Glodeni informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a doi inculpați, originari din raionul Glodeni, cercetați pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane.
Potrivit actului de învinuire susținut de procurorul de caz, în noaptea de 9 iunie 2025, cei doi inculpați, ambii în stare de ebrietate alcoolică, au pătruns ilegal în gospodăria unei persoane dintr-un sat din raionul Glodeni, unde se afla victima. În scop de răzbunare pentru anumite neînțelegeri iscate, aceștia au bătut victima și au amenințat-o că o vor îneca în lac, forțând-o să-i însoțească împotriva voinței sale pe malul acestui lac din extravilanul localității, unde au continuat agresiunile. Ulterior, victima a fost condusă forțat înapoi, fiind în continuare supusă violenței.
Inculpații au recunoscut integral fapta în cadrul ședinței de judecată și au solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, beneficiind de reducerea pedepsei prevăzută de lege.
Prin sentința recent pronunțată, instanța a stabilit fiecărui inculpat o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința este cu drept de apel.