În acest weekend, polițiștii de frontieră au identificat mai multe cazuri de deținere a documentelor falsificate. Documentați sunt trei conaționali, incidentele au fost consemnate în PTF “Leușeni-Albița”.
Primul caz a fost înregistrat la ieșirea din Republica Moldova, unde un cetățean cu dublă cetățenie moldo-română, în vârstă de 29 de ani, aflat ca pasager al rutei de transport cu destinația Italia, a fost supus controlului suplimentar. În baza analizei de risc și a controlului bagajului în linia a doua, în portmoneul său personal a fost descoperit un permis de conducere românesc, ce prezenta semne clare de falsificare. Persoana a declarat că a obținut documentul prin intermediul unei rețele de socializare, plătind suma de 200 EUR.
Într-un alt caz, consemnat la intrarea în Republica Moldova, un alt cetățean moldovean în vârstă de 26 de ani, pasager la o rută cu plecare din Germania, a fost verificat suplimentar de către polițiștii de frontieră. În urma controlului, a fost identificat un permis de conducere moldovenesc, care de asemenea prezenta semne vădite de falsificare. La audieri, persoana a mărturisit că a procurat permisul prin intermediul unor persoane necunoscute în Germania, contra sumei de 300 EUR.
Cel de-al treilea incident s-a produs pe sensul de ieșire din țară, când un cetățean moldovean, în vârstă de 41 de ani, pasager la o rută ocazională cu destinația Germania, a prezentat o carte de identitate românească cu indicii clare de falsificare. În timpul audierilor, acesta a declarat că a achiziționat documentul din Republica Moldova, prin intermediul unui site de socializare, pentru suma de 4000 de lei moldovenești.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, documentele falsificate fiind ridicate și transmise pentru expertiză criminalistică.