
Dmitri Torner, om de afaceri, expert, filantrop, spune că, în luna noiembrie a anului trecut, a publicat un editorial la tema proprietăţii publice, scoţând în prim plan care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de întreprinderile de stat și a constatat că, zilele trecute, carul s-a urnit din loc, căci Guvernul a făcut un pas important – a făcut o amplă evaluare a tot ce înseamnă întreprinderi de stat sau cu capital de stat.
„Apropo, acel editorial a fost preluat de mai multe surse media din Republica Moldova. Probabil, a trezit interes întrebarea de bază pe care o formulasem în acel material: Statul trebuie să fie jucător economic activ sau arbitru în procesele economice? Menţionam cu acea ocazie că, în mai bine de trei decenii de independenţă, statul Republica Moldova aşa şi nu s-a decis ce vrea să fie: un jucător economic activ sau un arbitru în procesele economice ce au loc. Şi aceasta e o mare problemă, deoarece, atâta timp cât statul nu-şi va stabili clar locul şi rolul ce-i revine în acest sens, nu se va putea de vorbit despre o dezvoltare autentică a economiei şi a ţării, în general.
Am expus atunci opinia mea personală, precum că, astăzi, se impune o amplă evaluare a tot ceea ce înseamnă întreprinderi de stat sau întreprinderi cu capital de stat. De asemenea, se impune o amplă evaluare a terenurilor proprietate de stat. În context, am avansat ideea că, în mod normal, unicele întreprinderi care ar trebui să rămână în proprietatea statului sunt cele strategice, cum ar fi, spre exemplu, Calea Ferată a Moldovei sau întreprinderea ce gestionează spaţiul aerian – MOLDATSA. În rest, statul trebuie să se retragă de pe pieţele care se pot dezvolta armonios în conformitate cu regulile specifice economiei de piaţă şi fără implicarea statului”, a menționat expertul într-un comentariu pe Facebook.
Dmitri Torner a spus că s-a bucurat să citească în aceste zile în presă că Guvernul a făcut o amplă evaluare a tot ce înseamnă întreprinderi de stat sau cu capital de stat.
„Mi-ar plăcea să cred că punctul de vedere exprimat de mine încă în luna noiembrie a fost luat în calcul. Aşa sau altfel, dar concluziile mele şi poziţia mea se pare că sunt împărtăşite şi de cei din Guvernul Republicii Moldova. Astfel, după evaluarea menţionată, s-a luat decizia că, din 250 de întreprinderi verificate statul va scăpa de 170. În consecinţă, 68 de întreprinderi vor rămâne în proprietatea statului, 52 vor fi reorganizate, 10 – vor fi privatizate după restructurare, 10 – supuse imediat procesului de privatizare, iar 98 – se recomandă să fie lichidate”, a adăugat el.
Potrivit omului de afaceri, e un prim pas important făcut de Guvern în ceea ce ţine de întreprinderile de stat. „Şi nu în zădar zic că e un prim pas. În opinia mea, urmează de făcut încă minimum doi paşi importanţi. Numărul de 68 de întreprinderi care vor rămâne în proprietatea statului după această reformă oricum este unul exagerat de mare. Amintesc şi cu această ocazia poziţia mea enunţată anterior – statul trebuie să se limiteze la păstrarea în proprietatea sa doar a întreprinderilor strategice, rezervându-şi rolul de arbitru, dar nu de participant activ la economia ţării”, a explicat el.
Dmitri Torner a precizat că un alt pas important pe care trebuie să-l facă statul în direcţia respectivă este cel menţionat de mine încă în luna noiembrie a anului trecut – o amplă evaluare a terenurilor proprietate de stat. „Eu nu o dată am spus că, dacă în cazul întreprinderilor de stat sau cu capital de stat, se poate de vorbit de o claritate oarecare, în cazul terenurilor proprietate de stat tabloul nici pe departe nu poate fi considerat unul clar. Aş îndrăzni să afirm chiar că, dacă va fi făcută această amplă evaluare a terenurilor proprietate de stat, ar putea ieşi în prim plan multe surprize, dat şi multe oportunităţi” – a mai scris omul de afaceri.
Expertul a concluzionat astfel: „Din câte se vede, carul s-a urnit din loc. Guvernul a luat o direcţie corectă, numai că ar trebui să acţioneze cu mai multă fermitate. Iar dacă cele două propuneri pe care le-am reiterat şi în acest editorial vor fi luate în calcul, rezultatele vor fi mult mai bune. Şi pentru mediul de afaceri, şi pentru stat”.