
Notele muzicale și farmecul poveștilor din copilărie au transformat Cetatea Tighina (Bender) într-o scenă desprinsă din filmele Disney, pentru o singură zi. Evenimentele culturale marca Moldovan National Youth Orchestra (MNYO), devenite deja o tradiție la cetate, au fost și de această dată organizate cu sprijinul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Concertul din 1 iunie „Disney & Oscar Music” a fost dedicat familiilor venite din diverse localități de pe ambele maluri ale Nistrului, dar reunite la cetate de acordurile muzicii simfonice.
„Cel mai frumos mi s-a părut că oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului au fost acolo, împreună, bucurându-se de muzică și de o seară caldă de vară. A fost mai mult decât un concert — a fost o experiență de care o să-mi amintesc cu drag”, a spus Dorina.
„Nostalgia desenelor animate din seria Disney m-a adus la concertul de astăzi. Multora știu că nu le plac secvențele de muzică din desene, dar eu pur și simplu le ador, tocmai de asta am și venit astăzi ca să le ascult pe viu”, a menționat Alexandru.
Prima parte a concertului a inclus o selecție de melodii din filmele Disney, ulterior prin acorduri muzicale a fost făcută trecerea la coloana sonoră a filmelor de Oscar.
„Noi, muzicienii, suntem fără naționalitate și fără hotare, tocmai de aceea colaborarea noastră este una foarte frumoasă, iar muzica devine limba noastră de comunicare”, a adăugat Natalia Chirca, interpretă din Tiraspol.
„Disney & Oscar Music” este cel de-al șaptelea concert organizat de MNYO cu sprijinul UE și PNUD. După restaurarea și conservarea cetății în prima etapă, realizată cu suportul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD a crescut și mai mult potențialul turistic al Cetății Tighina (Bender), concertele și evenimentele culturale organizate pe teritoriul cetății asigurând sustenabilitatea acesteia.
Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.