Agenția „Moldsilva” susține că, activitatea sa, în această perioadă, solicită nu doar profesionalism și abnegație, dar și cooperare exemplară cu disponibilitatea de a aduce un plus valoare în domeniu.
“Măsurile restrictive cauzate de pandemie, dar și sărbătorile pascale, ce impun modificarea orarului obișnuit de muncă, nu pot fi în măsură să anuleze vigilența ce ține de securitatea antiincendiară sau paza și protecția fondului forestier.
Iată de ce Dumitru Cojocaru directorul Agenției „Moldsilva” a convocat într-o conferință online conducătorii entităților silvice teritoriale din subordinea agenției. În cadrul ei s-a solicitat responsabilitate maximă, adaptarea orarului conform activităților cu prioritate sporită, inclusiv pentru angajații din cadrul Echipelor Mobile. Disponibilitatea de intervenție în caz de incendii și patrularea fondului forestier, trebuie să combine eforturile angajaților nominalizați pentru această perioadă, iar în caz de necesitate, numărul lor va fi suplimentat.
Dumitru Cojocaru a insistat, încă o dată, asupra îndepliniri necondiționate a tuturor deciziilor Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, menționând că prin disciplină impecabilă poate fi menținută activitatea în perioada de criză. Specialiștii din cadrul aparatului central al Agenției „Moldsilva” au fost numiți responsabili, în zilele de sărbătoare, astfel fiind asigurată comunicarea instituțională și coordonarea activităților din ramura silvică”, se spune într-un comunicat de presă.
Cristina Pendea