Directorul IMSP Spitalul raional Comrat și specialistul Serviciului resurse umane din cadrul aceleiași instituții medicale, trimiși pe banca acuzaților
Postat: luni, mai 30, 2022 . În
Actual,
Fierbinte
Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud informează că, a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a directorului Instituției Medico-Sanitare Publice, Spitalul raional Comrat, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu (art.329 din Codul penal) și a specialistului Serviciului resurse umane din cadrul aceleiași instituții medicale, învinuit de comiterea infracțiunilor de abuz de serviciu, săvârșit din interes material (art.327 alin.(2) din Codul penal) și fals în acte publice (art.332 alin.(1) din Codul penal).
Menționăm că, urmărirea penală pe acest caz a fost pornită la 09 iulie 2020 de către organul de urmărire penală al Direcției Generale Teritoriale Sud a Centrului Național Anticorupție, în temeiul unei bănuieli rezonabile de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.327 alin.(2) din Codul penal. Ulterior, la 24 noiembrie 2021 a fost pornită urmărirea penală în conformitate cu prevederile art. 332 alin. (1) din Codul penal, care a fost conexată într-o singură procedură la prima cauză penală.
Așadar, directorul Instituției Medico-Sanitare Publice, Spitalul raional Comrat și specialistul Serviciului resurse umane din cadrul aceleiași instituții medicale sunt învinuiți de către procurorii anticorupție că, în perioada anilor 2016-2018, folosindu-se de funcția publică deținută, din interes material, în scopul realizării altor interese personale și în interesul a 27 persoane fizice, locuitori ai UTA Găgăuzia, au întocmit și prezentat lista nominală pentru persoanele asigurate cu date privind existența raporturilor de muncă a persoanelor fizice menționate mai sus, către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), în baza cărora a fost activat statutul de persoană asigurată în sistemul Asigurări Obligatorie de Asistență Medicală, pe când aceștia în perioada vizată nu au fost angajați și nu au activat în cadrul IMSP Spitalul raional Comrat, cauzând astfel daune considerabile instituției juridice CNAM, în mărime de 483 367,1 lei.
Menționăm că, la moment în vederea asigurării bunei desfășurări a examinării cauzei penale, procurorii anticorupție au aplicat în privința ambilor învinuiți, măsura preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi țara, pe un termen de 60 zile.
Mai mult ca atât, la etapa de urmărire penală partea vătămată CNAM a înaintat acțiune civilă în vederea recuperării prejudiciului material cauzat , în mărime de 483 367,1 lei.
Subsecvent, la demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție în scopul garantării executării pedepsei amenzii, precum și în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat de infracțiune, în vederea aplicării unei eventuale confiscări speciale, au fost puse sub sechestru, bunurile imobile ce le aparțin învinuiților, după cum urmează:
– ½ cotă parte din teren pentru construcții, în valoare de 92 869,50 lei;
– ½ cotă parte dintr-o construcție, în valoare de 257 732,99 lei;
– ½ cotă parte dintr-un teren, în valoare de 349 464,29 lei;
– ½ cotă parte dintr-o construcție, în valoare de 136 295 lei;
– ½ cotă parte dintr-un teren, în valoare de 13 583,42 lei;
– ½ cotă parte dintr-o construcție, în valoare de 70 402 lei;
– ½ cotă parte dintr-un teren agricol, în valoare de 94 243,80 lei.
Notă:Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.