
Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a efectuat marți, 27 mai, o vizită de lucru la Cantemir, unde a vizitat mai multe instituții medicale din raion și a discutat cu reprezentanți ai autorităților publice locale și cu prestatorii de servicii medicale despre starea serviciilor de sănătate acordate în regiune.
Ion Dodon s-a familiarizat cu modul în care este acordată asistența medicală populației, condițiile de muncă ale personalului medical, precum și etapa la care se află proiectele investiționale susținute din fondul de dezvoltare al prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
În anul curent, din fondul sus-menționat sunt alocate 2,5 milioane de lei pentru implementarea a cinci proiecte investiționale în raionul Cantemir.
Astfel, la Spitalul raional Cantemir, sunt demarate lucrările de izolare termică, schimbare a ușilor și ferestrelor exterioare a blocului alimentar, pentru care vor fi alocați 1 milion 610 mii de lei.
Ulterior, directorul general al CNAM a vizitat Centrul de Sănătate Cantemir unde a fost informat despre finalizarea proiectului de reparație a cabinetului de kinetoterapie și fizioterapie, și care urmează a fi dotat cu dispozitive medicale performante.
Încă un proiect investițional în valoare de 160 de mii de lei, implementat în anul curent în raionul Cantemir, prevede dotarea CS Baimaclia cu analizator de urină.
O altă instituție medicală vizitată a fost Centrul de Sănătate Gotești, care a finalizat recent reparația capitală a acoperișului. Pentru acest proiect, CNAM a alocat 480 de mii de lei.
Pe parcursul vizitei la Spitalul raional Cantemir, la Centrul de Sănătate Cantemir și Centrul de Sănătate Gotești, Ion Dodon a discutat cu echipele medicale subiecte legate de calitatea asistenței medicale, gradul de asigurare cu personal medical, modernizarea infrastructurii de sănătate, funcționalitatea Sistemului informațional „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”. Lucrătorii medicali au menționat că eRețeta le-a facilitat mult procesul de prescriere a produselor medicale compensate.
Vizita la Cantemir face parte dintr-o serie de deplasări planificate pentru acest an, cu scopul de a evalua rezultatele acțiunilor implementate în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală, a identifica provocările existente și a găsi soluții pentru a spori accesul cetățenilor la servicii de sănătate.