La data de 26 octombrie curent, Nicolae Rădița, directorul general adjunct al Agenției Relații Interetnice, a efectuat o vizită de lucru la Consiliul raional Strășeni, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului raional, reprezentanții Direcției generale educație, șeful Secției cultură turism, tineret și sport, specialista Direcției ocuparea forței de muncă Strășeni, reprezentanta Inspectoratului de poliție Strășeni, șefa adjunctă a Direcției generale asistență socială și cu un pedagog de la Instituția Publică Liceul Teoretic Teoretic „Nicolai Nekrasov”.
Potrivit autorităților, vizita a avut drept scop consolidarea și promovarea Păcii interetnice, relațiilor dintre autoritățile publice centrale, autoritățile publice locale și cetățeni, precum și soluționarea operativă a problemelor cu care se confruntă societatea, în mod special reprezentanții minorităților naționale din raion, dat fiind faptul că în urma conflictului armat din țara vecină, Republica Moldova a fost abundată de minorități.
În urma întrevederii, părțile au stabilit o colaborare în domeniul popularizării culturii și tradițiilor minorităților etnice din raion, Agenția Relații Interetnice dând asigurări de susținere în acest proces.