Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a întreprins joi, 15 august, o vizită de lucru în raionul Telenești, unde a avut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale și cu prestatorii de servicii medicale.
În cadrul discuțiilor, directorul general al CNAM a făcut o prezentare privind încadrarea cetățenilor din raion în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, aspecte generale ce țin de bugetele instituțiilor medicale pe tipurile de asistență contractată, derularea proiectelor investiționale cu sprijinul CNAM. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de acordarea serviciilor medicale, serviciile de înaltă performanță, prescrierea medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate prin intermediul noului sistem informațional „eRețeta”.
Participanții la ședință au discutat și despre accesul populației la asistența medicală, acordarea statutului de asigurat persoanelor cu nevoi speciale la obținerea gradului de dizabilitate, beneficiarilor de asistență socială, șomerilor înregistrați la subdiviziunile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat dotarea instituțiilor medicale cu aparataj performant și stadiul actual de implementare a proiectelor finanțate din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
În cadrul vizitei de lucru, directorul general al CNAM a vizitat Centrul de Sănătate Telenești, unde, la moment se desfășoare lucrări de eficientizare energetică a clădirii, din sursele fondatorului Consiliul Raional Telenești. Oficialul a menționat că Centrul de Sanatate Telenesti încă mai are nevoie de multe investiții iar CNAM vă susține proiectele de finanțare investițională în acest sens.