Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, însoțește săptâmâna aceasta un grup de experți ai Serviciului Federal de Supraveghere a Protecției Drepturilor Consumatorului și Bunăstarea Umană din Federația Ruse, care vor inspecta mai multe companii vinicole din Republica Moldova.
„Companiile vinicole din Moldova au potențial de producere pentru o piață mai largă, de aceea, experții Rosspotrebnadzor vor evalua potențialul de export în Federația Rusă”, a spus Cotici.
„Vom face un schimb de opinii privind noile prevederi ale legislației naționale din domeniu, precum si procedurile de asigurare a controlului calității și siguranței produselor vitivinicole, care vor contribui la facilitarea exporturilor din Republica Moldova în Federatia Rusă”, a mai adăugat conducerea ANSA.
Experții Rosspotrebnadzor vor inspecta pe parcursul săptămânii curente 6 companii vinicole moldovenești, în contextul examinării extinderii listei de companii aprobate pentru export pe piața Federației Ruse.
Amintim, că până la moment, sunt 23 de unități vinicole autohtone care pot exporta în Federația Rusă.
Cristina Pendea