
În sesiunea de examene din 2025, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) au constatat mai multe cazuri de fraudare a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului – comisiile școlare de examene au admis copierea în timpul probelor scrise. Astfel de încălcări au fost înregistrate în 18 instituții de învățământ din 8 raioane: Briceni, Criuleni, Edineț, Fălești, Orhei, Rezina, Sîngerei și Taraclia, precum și din municipiile Bălți și Chișinău.
Abaterile au fost constatate după ce Comisiile Republicane de Evaluare au sesizat Comisia Națională de Examene (CNE) despre testele care prezentau indici clare de fraudă. CNE a analizat fiecare caz și a cerut organelor locale de specialitate în domeniul educației să desfășoare anchete de serviciu pentru a stabili circumstanțele încălcărilor și persoanele responsabile.
În baza rezultatelor anchetelor, șapte direcții raionale de învățământ au aplicat sancțiuni disciplinare pentru directori și cadrele didactice. Într-un caz, directorul instituției implicate și-a depus demisia, iar în alte situații au fost aplicate avertismente sau mustrări pentru 10 directori și 12 cadre didactice care au avut rol de asistenți în sălile de examen, unde au fost identificate abaterile.
Autoritățile locale din raioanele Edineț, Fălești și municipiul Chișinău au informat CNE despre lipsa sau insuficiența probelor, evitând aplicarea de măsuri disciplinare. MEC subliniază însă că CNE adoptă decizii doar atunci când există dovezi clare ale încălcărilor și examinează riguros orice suspiciune de fraudă.



















