Platforma Demnitate și Adevăr (DA) va contesta hotărârea prin care mandatul de primar de Căușeni al lui Anatolie Donțu a fost ieri invalidat.
„Primarul orașului Căușeni, Anatol Donțu, a câștigat alegerile din primul tur cu peste 76%. Câțiva corupți locali, care nu au putut câștiga alegerile, au decis să-l lipsească pe Anatol Donțu de mandat prin a convinge membrii Comisiei Electorale de nivelul II să nu-i valideze mandatul de primar. Au decis s-o facă chiar duminică, când toată lumea e preocupată de turul II al alegerilor locale și au făcut-o ilegal, fiind pasibili de răspundere penală.
Vom contesta această hotărâre ilegală și după ce vom câștiga, vom solicita demisii și tragerea la răspudere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca ,,Berdilo”” – a declarat Dinu Plîngău, președintele Platformei DA.
Politicianul a spus că ei sunt alături de primarul ales al orașului Căușeni și de alegerea celor 76% din locuitorii orașului care au decis altfel decât au dorit bandiții locali.
„Avem bănuieli rezonabile să considerăm că membrii Comisiei Electorale de nivelul II au fost ,,influențați” să adopte această hotărâre ilegală.
Căușeni, capul sus! Vom învinge pentru că dreptatea și legea-i de partea noastră”, a conchis Dinu Plîngău.