
Începând cu anul 2028, în orașe ar putea fi deschise primele centre de colectare, iar cetățenii vor putea preda textilele uzate în mod responsabil, fără a le mai arunca la gunoi. Hainele vor fi sortate după tipul de fibră și material și vor fi reutilizate sau transformate în produse noi, precum alte materiale textile sau genți, iar deșeurile care nu pot fi reciclate vor putea fi valorificate în energie verde.
Aceste aspecte au fost discutate în cadrul consultărilor publice asupra Proiectului Regulamentului privind gestionarea produselor textile și a deșeurilor textile, un document care urmărește reducerea poluării și introducerea unui sistem modern de colectare și reciclare a hainelor.
Totodată, a fost discutată și implicarea producătorilor autohtoni în realizarea unor textile de calitate mai bună, mai durabile și mai ușor de reciclat, astfel încât impactul asupra mediului să fie redus pe termen lung.
În prezent, cantitatea deșeurilor textile este în continuă creștere, iar în lipsa unui sistem de colectare majoritatea hainelor ajung la gropile de gunoi, poluând mediul și generând pierderi economice. Noua inițiativă propune colectarea, sortarea și reciclarea acestora.
Consultările au fost organizate în parteneriat cu A.O. Centrul de Instruire și Consultanță E-Circular.



















