Deputatul Roman Roșca, președintele Comisiei de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a țării, a participat la festivitatea dedicată începutului noului an școlar organizată la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, strămutat temporar în Doroțcaia. La eveniment au mai fost prezenți vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian și ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon Țurcanu.
Deputatul Roman Roșca le-a urat elevilor și profesorilor mult succes în noul an de studii și a remarcat eforturile pe care le depun ca să studieze în limba română, indiferent de situația dificilă și intimidările care aparțin așa-ziselor autorități neconstituționale.
La Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, strămutat temporar în Doroțcaia, își fac studiile 310 elevi. De menționat că, în prezent, în stânga Nistrului activează opt instituții de învățământ cu predare în limba română.