Deputatul, candidatul Partidului ȘOR la următoarele alegeri parlamentare anticipate, Sergiu Sîrbu, a avut o întâlnire cu locuitorii satului Drăgușenii Noi, raionul Hâncești – „oameni gospodari și buni la suflet”, spune politicianul.
„Localnicii ne-au întâmpinat cu bunăvoință și interes față de programul politic al Partidului „ȘOR”, al cărui scop este îmbunătățirea situației social-economice din țara noastră. Din discuțiile cu oamenii, am aflat despre problemele cu care se confruntă și despre ce își doresc, pentru ca localitatea lor să prospere și să fie permanent un loc în care ar vrea să revină”, se arată în declarația candidatului.
În același timp, Sîrbu declară că a avut plăcerea să constate că locuitorii satului Drăgușenii Noi urmăresc cu interes activitatea Partidului „ȘOR” și că – „multe dintre preocupările lor sunt, în egală măsură, și preocupările noastre. Oamenii vor ceea ce le oferă formațiunea condusă de Ilan Șor – drumuri bune, iluminat stradal, spații de joacă pentru copii, grădinițe și școli dotate cu toate cele necesare, locuri de muncă, salarii și pensii decente, familii unite și perspective de viitor”, a adăugat Sîrbu.
Tot el mai spune: „Mi-a părut rău să constat o bătaie de joc care este comisă la adresa oamenilor. Fiecare gospodar este obligat de către autoritățile locale să plătească, din propriul buzunar, pentru iluminatul public, fapt ieșit din comun. Iluminarea străzilor reprezintă o necesitate, iar autoritățile sunt obligate să le asigure cetățenilor siguranță și confort. Partidul „ȘOR” a iluminat aproape o sută de localități din banii obținuți în urma administrării eficiente a localităților, în care primarii au fost aleși pe listele formațiunii. Echipa condusă de Ilan Șor face ceea ce știe cel mai bine – să lucreze pentru oameni, să le asigure bunăstare, fără a fi vreo zi la guvernare, fără a avea acces la resursele administrative, fără a primi ajutoare și fonduri străine”, a conchis Sîrbu.
Cristina Pendea