Astăzi, 5 februarie 2025, în rezultatul promovării cu succes a perioadei de probă stabilită pentru funcționarul public debutant, specialista principală a Secției Administrație Publică din cadrul Consiliului Raional Cimișlia, Veronica Guzun, a depus jurământul de credință, care prevede respectarea Constituției Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, executarea în mod obiectiv și imparțial a legilor țării, îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor în exercitarea funcției publice, precum și respectarea normelor de conduită profesională.
Jurământul de credință a fost depus în prezența conducerii și colegilor din cadrul consiliului, în fața simbolurilor de stat, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
Cu această ocazie, Președintele Raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a felicitat funcționarul public, noul membru al Consiliului raional Cimișlia, dorindu-i succese mari, abnegație în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar munca depusă să fie apreciată la justa sa valoare.