Igor Dodon, ex-Președinte al Republicii Moldova, fost ministru al Economiei, a constatat că „sub conducerea PAS avem cel mai scăzut nivel al investițiilor capitale din ultimul deceniu”, informează PROVINCIAL.
„În acest an avem o reducere dramatică a ponderii investițiilor în totalul cheltuielilor publice. Dacă anul trecut ele au fost de 2,8%, atunci în acest an ele s-au redus cu 30% – până la 2% din totalul cheltuielilor publice. Iar evoluția proastă a indicatorilor bugetari ne permite să afirmăm că până la finele anului acest indicator va continua să scadă.
Reducerea investițiilor publice este determinată atât de cheltuielile prost organizate cât și de lipsa finanțării externe atât de mult trâmbițată.
Spre exemplu incompetența guvernării de a negocia un preț mai bun la gazele naturale, ei au decis să o acopere cu bani bugetari, sustrăgând resursele de la investiții.
Pe de altă parte din granturile promise în acest an în valoare de 2,5 miliarde lei, în jumătate de an guvernarea a reușit să atragă doar 9% sau 237 milioane lei. Evident gaura de 2,3 miliarde lei formată din incapacitatea guvernării de a atrage granturile promise se va manifesta prin reducerea în continuare a investițiilor capitale.
Însă mult mai prost stau lucrurile la capitolul împrumuturi. Să nu uităm că în acest an bugetul a fost votat cu un deficit record de 19,8 miliarde lei, dintre care 18,1 miliarde lei urmează să fie acoperite din împrumuturi externe. În jumătate de an, Guvernul a reușit să atragă doar 2,8 miliarde lei împrumuturi externe, cea ce reprezintă doar 15% din necesar. Dacă ținem cont că Guvernul nu se mai împrumută pe intern datorită dobânzilor mari la credite, care în jumătate de an au crescut de 3-4 ori, atunci la moment avem o gaură bugetară de 17,7 miliarde lei, care nu are nici o șansă să fie acoperită în acest an. Aceasta impune Guvernul să taie din greu din investiții capitale, ceea ce ne face să credem că ponderea lor va continua să scadă până la 1,5% din totalul cheltuielilor”, a notat el într-o analiză publicată pe rețelele de socializare.
Potrivit politicianului, lipsa de investiții este compensată cu PR ieftin numit „Satul European”, care de fapt nu este altceva decât centralizarea și monopolizarea Fondurilor deja existente de mai mulți ani, iar în realitate volumul investițiilor capitale deja este cu 30% mai mic decât anul trecut și cu tendințe clare de scădere.
„Însă și mai grav este lichidarea autonomiei locale și a procesului participativ la nivel local. Ori toate aceste investiții până acum erau distribuite prin Agențiile de Dezvoltare Regională, unde în mod participativ cu implicarea societății civile, mediului de afaceri, autorităților locale se luau decizii de finanțare a proiectelor prioritare pentru fiecare regiune de dezvoltare”, a adăugat ex-ministrul.
Acum însă – a mai spus Igor Dodon – sub privirea tăcută a partenerilor de dezvoltare, societății civile, care a luat apă în gură, Guvernul a decis să centralizeze toate aceste decizii, lichidând procesul participativ la nivel local. Astfel, deciziile de alocare a banilor publici pentru investiții capitale vor fi luate doar pe criterii politice.
„În condițiile unei lipse de resurse financiare în bugetul de stat, guvernarea nu a găsit nimic mai bun, decât să monopolizeze procesul de alocare a resurselor, iar în lipsa banilor, majoritatea proiectelor riscă să rămână doar pe hârtie.
În 2014 toți ambasadorii UE au mers la liderii Alianței de atunci să le interzică utilizarea cuvântului „European” în denumirea Alianțelor dubioase. Acum iarăși ambasadorii UE trebuie să meargă la Maia Sandu să o roage să nu mai utilizeze cuvântul „European” la acest proces rușinos de reducere a investițiilor capitale, monopolizarea și centralizarea deciziilor, iar cel mai rușinos este lichidarea autonomiei locale și a procesului participativ la nivel local”, a conchis ex-șeful statului.