Preşedintele Asociaţiei obşteşti CETESTA, Andrei Negruța, a făcut o adresare publică către șeful statului și Premierul Republicii Moldova.
„Igor Dodon și guvernul său și-au arătat adevărata „grijă”, în primul rând, pentru păturile sociale vulnerabile ale populației republicii și le-au oferit un „cadou” pre-electoral de Anul Nou, sub forma ridicării tarifelor la transportul interurban. După cum știm cu toții, transportatorii au cerut majorarea tarifelor în octombrie-decembrie, iar guvernul, condus de I. Dodon și I. Chicu, a ales cea mai simplă soluție și, deși parțial, a îndeplinit cerințele protestatarii. Este important să înțelegem că urmărire „oarbă” a solicitărilor protestatarilor este extrem de periculoasă pentru orice stat. Guvernul și puterea „unită” au mers împotriva intereselor majorității cetățenilor, iar ei și-au arătat deja atitudinea față de acest lucru”, scrie Negruța, pe o rețea socială.
În același timp, președintele Asociației adaugă: „Drept urmare, guvernul, de această dată condus de I. Dodon și I.Chicu, ÎN PRIMUL RÂND, și-au “băgat mâinele” în buzunarul populației, iar ÎN AL DOILEA, au arătat că cu puterea lor trebuie să vorbești doar în limba protestelor. Prin urmare, nu este exclus, ca proteste majorității, împotriva cărora a mers guvernul, în curând va copleși întreaga țară. Și asta, puțin spus, va fi foarte trist. Subliniez că responsabilitatea pentru acest lucru, așa cum a spus Igor Dodon încă în noiembrie, îi revine lui”.
Prin urmare, Negruța susține: „În acest sens, SOLICITĂM revenirea la tariful vechi și căutarea soluțiilor alternative de compromis, inclusiv în comun cu reprezentanții societății civile. Dacă în scurt timp nu se i-a nici o măsură, starea de protest care este deja stârnită în societate s-ar putea revărsă pe străzi, iar 100 de zile din activitatea guvernului Chicu pot fi umbrite de proteste”, a conchis Negruța.
Cristina Pendea