Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la șefia orașului Drochia, Nicolae Cojocaru, în cadrul unui interviu pentru PROVINCIAL.MD, a vorbit de ce a ales să candideze la șefia localității.
„Am ales să candidez la funcția de Primar de Drochia, fiindcă îmi pasă de orașul în care trăiesc. Activând în calitate de consilier raional, îmi sunt cunoscute procesele de administrare publică și am optat în permanență pentru ca autoritățile publice să fie în serviciul cetățeanului, iar banul public să fie cheltuit corespunzător. Împreună cu colegii mei, am fost și încă mai sunt implicat în diferite proiecte ce au ca scop îmbunătățirea calității vieții drochienilor, cum ar fi: campanii de salubrizare, instalarea unui veceu public în parcul central, transparență decizională și alte campanii de caritate”, a comunicat el.
La întrebarea: „Cine este concurentul dumneavoastră în această campanie?”, Cojocaru a răspuns: „Concurentul meu principal în această campanie este partidul care dezinformează și manipulează alegătorii cu promisiuni deșarte. În ultimii câțiva ani, am fost atacați și discreditați (pe nedrept) de mai multe partide, dar anume în aceste partide se regăsesc mulți foști colegi de-ai mei, care au „emigrat” de voie sau de nevoie”.
Interviul integral poate fi accesat mâine pe PROVINCIAL
Amintim că, PROVINCIAL.MD desfășoară un proiect cu privire la alegerile locale din țara noastră, ce vor avea loc la 20 octombrie curent, în cadrul căruia sunt abordați candidații ce aspiră să devină aleși locali.
Mihaela Conovali